Cetatea Rasnov se afla in partea superioară a Ţării Bârsei, la circa 15 kilometri depărtare sud-vestică de oraşul Braşov, pe vechiul drum comercial care lega prin trecătoarea Bran, bătrâna cetate a Braşovului de capitala de odinioară a Ţării Româneşti, Câmpulung Muscel.
Rasnovul este mentionat documentar pentru prima data in anul 1331, iar in Evul Mediu si in Epoca moderna se numara printre cele 12 sate ce formau districtul Brasov pomenit in documente la 1377.
Dezvoltarea Rasnovului in secolului al XIII-lea a suferit o grea lovitura in urma invaziei tatarilor din anul 1241, cand tara Barsei a fost pustiita. Pentru a se apara impotriva invaziilor viitoare si impotriva incalcarilor nobililor feudali, locuitorii Rasnovului au ridicat pe varful unui deal din apropiere aceasta cetate de refugiu si aparare.
Cetatea a fost construita de catre taranii din zona, neavand un stil arhitectonic consacrat; cel mai important criteriu avut in vedere a fost acela de a fi cat mai greu de cucerit.
Astfel, a fost construita din piatra si caramida pe un deal stancos din apropierea orasului, avand ziduri cu un traseu neregulat, cu inaltimi de pana la 5 metri si latime pe alocuri de 1,5 metri. Turnurile si zidurile au fost acoperite cu tigla pentru a preveni eventualele incendiile cauzate de asediatori. Traseul neregulat al zidurilor se datoreaza terenului accidentat de la marginea culmii dealului pe care il inconjoara, fapt care imprima zidului cetatii profilul unei masive centuri zimtate.
Astfel, a fost construita din piatra si caramida pe un deal stancos din apropierea orasului, avand ziduri cu un traseu neregulat, cu inaltimi de pana la 5 metri si latime pe alocuri de 1,5 metri. Turnurile si zidurile au fost acoperite cu tigla pentru a preveni eventualele incendiile cauzate de asediatori. Traseul neregulat al zidurilor se datoreaza terenului accidentat de la marginea culmii dealului pe care il inconjoara, fapt care imprima zidului cetatii profilul unei masive centuri zimtate.
Cetatea este alcatuita dintr-o incinta exterioara amplasata in fata zidului estic al cetatii, marginita de un zid fortificat, dotat cu un turn patrat si dintr-o incinta interioara care este inconjurata de zidurile si turnurile cetatii. Din trei parti, sud, vest si nord, zidurile sunt marginite de pante abrupte de circa 150m inaltime, foarte greu de urcat. Intreaga incinta superioara este aparata de turnuri exterioare grupate pe latura de nord si coltul de vest. Partea estica a cetatii era mai vulnerabila din punct de vedere al obstacolelor naturale, deoarece avea forma de sa usor de trecut. Pentru a intari capacitatea de aparare, cetatea prezinta in acest sector cele mai puternice fortificatii. Laturile de vest, nord si est erau aparate de o galerie continua, doua anteforturi si sapte turnuri, iar pe latura de sud, mai abrupta, erau numai doua turnuri.
Curtea interioara a cetatii este brazdata de carari înguste, din piatra, ce serpuiesc printre casele acoperite cu tigla. Felinare prinse în zidurile înalte si îngalbenite strajuiesc drumurile iar in interiorul incintei se pastreaza ruinele a peste 30 de case menite sa-i adaposteasca pe locuitorii asezarii sau bunurile acestora.
Cetatea a fost nevoita sa capituleze o singura data in istoria sa, pe vremea principelui Gabriel Batory, in anul 1612, din cauza lipsei de apa, cand trupele vrajmase au interceptat drumul spre un izvor tainuit din afara sa.
De asemenea, a gazduit in anul 1600 trupele lui Mihai Viteazu si pe sotia acestuia doamna Stanca dupa infrangerea de la Miraslau.
Deoarece lipsa apei limita posibilitatea de rezistenta pe timp indelungat, in anul 1625 s-a luat decizia saparii unei fantani in stanca pe care este ridicata cetatea.
Fantana a fost finalizata in 1640, avand o adancime de 146 metri. Exista si o legenda asemanatoare cu cea de la Castelul Corvinilor si anume, ca in timpul unui asediu, locuitorii au pus doi prizonieri turci sa sape o fantana in mijlocul cetatii pentru a fi lasati sa plece. Prizonierii au sapat timp de 17 ani, timp in care au scris versete din Coran pe peretii acesteia.
De fapt, ea a fost amenajata de mesteri sasi tocmiti de primaria Rasnovului si a fost utilizata pana in anul 1850, cand din cauza ruperii rotii a fost abandonata. Ea asigura traiul populatiei din cetate pe termen lung, conferind un grad sporit de siguranta deoarece nu mai trebuia deschisa poarta pentru alimentarea cu apa a populatiei.
In prezent Cetatea Râşnov este restaurata si poate fi vizitata, oferind deasemenea si o gama larga de servicii turistice, fiind in acelasi timp si un exemplu pozitiv in ceea ce priveste restaurarea si intretinerea cetatilor din Transilvania.
http://www.romanianmonasteries.org/ro/romania/cetatea-rasnov
